22 octombrie 2012

Zambetul vecinei mele

... m-a surprins.
Veneam incet pe tocuri spre scara. Printre ganduri, dar zambind. In indepartare vad doi indragostiti imbratisati in fata scarii. Nu grabesc pasul.
El totusi pleaca. Zaresc acea despartire enervant de frumoasa, cand doi amorezi se despart lasand amandoi mana ridicata atingandu-se pana si cu ultimul deget, bineinteles privindu-se in ochi.  
In fata interfonului vecina mea, care nu are mai mult de 14 anisori, statea acolo cu un zambet, dar un zambet enorm si frumos. El, undeva in departare se uita dupa ea.
In scara, fata incepe sa sara in sus de fericire, iar zambetul ei era de aceea fericire frumoasa. Emana acea inocenta a primului sarut. Nu m-am putut abtine si am intrebat-o "Prima intalnire si primul sarut?!"  Ea spulbera linistea scarii "Daaaa!" si topa topa din nou.
Desi si eu aveam aceeasi stare euforica de fericire, nu aratam ca ea. Nu am sarit in sus de fericire, nu am topait si nu aveam acel zambet enervat de frumos pe fata. 
Imi e dor de inocenta aceea, de primul sarut cu o mie si unu de flururi in stomac. Bine, de un sarut cu o mie si unu de fluturi in stomac. Imi e dor!
Adultul din mine nu mai reactioneaza asa. 
Oare de ce?! Apreciez cuvinte, pastrez in suflet momentele, dar nu mai topai!
Offf, am uiat sa fiu copil!
Zambetul e pe buze, dar atitudinea e alta. Stiu ca intr-o zi o sa topai si eu in sus de fericire. 

"Asteapta sa-ti trimita el primul un sms! Cu siguranta o sa-ti trimita!" 
Am inchis usa apartamentului. Ea topa topa pana la patru.

Just me!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu