16 septembrie 2013

Poezie: Unde esti copilarie?

Mi-e dor de-a mea copilărie,
de tot ce-ar fi putut să fie,
de prietenii de altă dată
de tata aşteptând la poartă.


Mi-e dor de cei care-au plecat,
de cei pe care i-am uitat,
de toate visele promise,
de uşi ce stau acum închise.

Mi-e dor de ceruri înstelate,
de drumurile abandonate,
de ce n-am spus când trebuia,
crezând c-am să mă întorc cândva.

Mi-e dor de casa părintească
şi de căldură sufletească
Să mai pot fi copil o dată...
De-o îmbrăţişare de la tata...

Mi-e dor de dor, de fericire,
De bunătate şi iubire,
Ce dor îmi este de iertare!
Ce dor îmi e de "Doamne-Doamne" !
(Irina Binder)

Un comentariu: